În a doua parte a secolului al XX-lea, stresul cronic şi efectele sale au fost menţionate drept cauze primare sau secundare în peste o sută de afecţiuni.
Medicina Tradiţională Chineză a recunoscut, de-a lungul întregii sale istorii, influenţa stresului, emoţiilor cronice negative şi a efectelor lor în problemele de sănătate.
Este interesant că multe din modalităţile medicinei vestice de a rezolva problemele stresului au fost preluate din medicina orientală. Acestea includ metode, cum ar fi: exerciţiile de respiraţie, vizualizarea, meditaţia, relaxarea progresivă şi exerciţiile fizice.
“Noile” terapii medicale sunt, în realitate, vechi de mii de ani!
Exerciţiile de respiraţie
Exerciţiile sunt folosite de aproape fiecare program vestic de terapie a stresului. Terapia de respiraţie Qigong este adesea numită “tu gu na xin” sau, pe scurt, “tuna”, semnificând: “expirând vechiul, inspirând noul”.
Dintre necesităţile primare pentru a întreţine viaţa, nimic nu ne este mai apropiat decât respiraţia. Putem supravieţui fără mâncare timp de luni, fără somn şi apă timp de câteva zile, dar fără aer supravieţuim doar câteva minute. Respiraţia e viaţă.
Respiraţia noastră este o punte între mintea noastră conştientă şi cea subconştientă. Ea este reglată de sistemul nervos autonom. Funcţionează indiferent că suntem conştienţi sau nu, treji sau adormiţi. Dar, spre deosebire de majoritatea funcţiilor autonome, respiraţia poate fi uşor reglată de intenţia noastră conştientă. Controlând ritmul şi calitatea respiraţiei, putem determina schimbări profunde în funcţiile noastre fiziologice. Din acest motiv, pentru sănătatea noastră, nu este indicat să învăţăm exerciţii de respiraţie decât sub supravegherea unei persoane calificate.
Respiraţia este şi o verigă de legătură între corp şi minte.
Medicina Tradiţională Chineză vorbeşte de cele trei comori: Jing, Qi şi Shen. Qi este în mijloc. La nivel pur fizic se poate vorbi de qi-ul respiraţiei ca verigă între esenţa corporală (jing) şi spirit (shen), prin shen înţelegând gândurile şi emoţiile. Este important să subliniem că qi-ul nu se reduce la respiraţie, cum reţin incorect multe persoane care aud în treacăt de Qigong. Senzaţiile qi-ului sunt dinstincte de cele date de senzaţia respiratorie.
Din punctul de vedere al stresului, abilitatea ca prin controlarea respiraţiei să influenţăm stările fizice şi psihice este vitală. Unele metode vestice de relaxare progresivă, cum ar fi antrenamentul autogen, folosesc mintea pentru a relaxa corpul. Antrenamentul autogen foloseşte sugestia mentală, de exemplu “Corpul meu se simte greu şi cald” (senzaţii asociate cu o stare profundă de relaxare), pentru a uşura tensiunea fizică. Alte tehnici, cum ar fi exerciţiile fizice sau “Relaxarea Progresivă Activă”, au ca scop micşorarea tensiunii mentale prin relaxarea corpului. Acum 60 de ani, unul din pionierii terapiei vestice a stresului, dr. Edmund Jacobsen, a dezvoltat prima serie de exerciţii de relaxare progresivă pentru tratarea stresului cronic şi a tensiunii. El spunea că “într-un corp relaxat nu poate exista o minte neliniştită”.
În Qigong, accentul se pune nu pe tehnica respiraţiei ca atare, ci pe starea de conştiinţă: datorită concentrării pe Dantian dispare “vorbăria” conştientului, apare starea de linişte şi, ca urmare, respiraţia se normalizează, devine profundă, fină, diafragmică. Schimbările fiziologice care se produc, la rândul lor, liniştesc şi mai mult conştientul, conducând la o îmbunătăţire ulterioară a respiraţiei.
Ca verigă între minte şi corp, respiraţia controlată conştient poate avea un impact profund asupra tensiunii mentale şi fizice. Ghidând cu atenţie şi permiţând respiraţiei să adopte calităţile pe care le are în perioadele de relaxare profundă (când respiraţia devine liniştită, profundă, curgătoare, regulată şi fină), se pot induce stările corespunzătoare fizice şi mentale de relaxare.
Exerciţiile de respiraţie s-au dovedit efective în reducerea anxietăţii, depresiei, iritabilităţii, tensiunii musculare, oboselii şi sunt folosite în tratarea agorafobiei, hipertensiunii, hiperventilării, problemelor respiratorii şi la circulaţia periferică proastă a mâinilor şi picioarelor.
Meditaţia Qigong
S-au scris numeroase cărţi, din punctul de vedere al medicinei vestice, despre efectele benefice ale meditaţiei asupra sănătăţii. Pentru cei care n-au studiat meditaţia, se poate începe cu tehnici simple, cum ar fi concentrarea pe Dantian, care poate fi învăţată rapid şi uşor în decurs de o săptămână, în timpul unui curs de Qigong al Maestrului Lin Kai Ting.
Meditaţia Qigong nu este limitată la o anumită postură. Daoiştii vorbesc de patru poziţii: stând în picioare, şezând, mergând şi culcat. Fiecare din aceste posturi are formele ei de meditaţie caracteristice. Cei mai mulţi dintre noi suntem familiari cu meditaţia şezând, cu cea în mişcare din Tai Chi sau cu tehnicile de relaxare din Yoga, din postura culcat.
În schimb, în tradiţia Qigong, cea mai importantă este meditaţia stând în picioare. De obicei numită zhan zhuang (stând ca un stâlp), meditaţia stând este, în mod special, tonifiantă şi este esenţială nu numai pentru sănătate, dar şi pentru acumularea de qi pentru a-i vindeca pe alţii sau pentru întărirea corpului în artele marţiale.
Meditaţia mergând este relaxantă şi, în acelaşi timp, întăreşte organismul. Totodată, ne învaţă cum să integrăm meditaţia în viaţa cotidiană. În plus, elimină rigiditatea corpului după lungi perioade de şedere, în special după practica de meditaţie şezând sau după ce am petrecut mult timp în faţa calculatorului sau televizorului. Are anumite trăsături comune cu metodele de relaxare active progresive, prin faptul că trecerea greutăţii naturale de pe un picior pe celălalt determină o alternanţă a tensiunii şi relaxării în muşchi. Această alternanţă acţionează precum o a doua inimă: ajută la pomparea sângelui din picioare şi asistă sângele venos să se întoarcă la inimă.
Meditaţia în poziţie culcat este foarte utilă pentru intrarea în cele mai profunde stări de relaxare, deoarece nu presupune nici un efort muscular. Este recomandată în special persoanelor prea bolnave ca să practice stând în picioare sau şezând. Sunt multe meditaţii în poziţia culcat, focalizate pe interior sau pe postura exterioară.
Sunt foarte multe tipuri de meditaţie în toate posturile. De ce sunt aşa de multe? Diferite tipuri de meditaţii lucrează mai eficient asupra diferitelor tipuri de personalităţi. De exemplu, tipuri de personalităţi fizice sau kinestetice vor prefera sau vor excela în meditaţiile de circulare a energiei sau în cele în care atenţia se focalizează pe senzaţiile corporale; ele, de asemenea, vor prefera meditaţiile mai active, precum cele mergând sau stând în picioare. Pentru personalităţile imaginative, artistice, creative şi intuitive, exerciţiile de vizualizare vor fi cele mai eficiente. Pentru persoanele emoţionale şi inimoase sunt mai indicate meditaţiile bazate pe transformarea qi-ului emoţiilor negative în qi virtuos, precum este indicat în corespondenţele celor cinci elemente.
Exercitiile fizice
Exerciţiile fizice active, dar încete şi relaxate, sunt de asemenea instrumente unanim recunoscute în terapia stresului. Yoga, mersul pe jos şi Tai Chi-ul sunt trei modalităţi mult popularizate în Vest. În multe moduri, exerciţiile active mimează reacţia la stres a corpului: bătăile inimii se înteţesc, nivelul de adrenalină creşte, pupilele se dilată, circulaţia sângelui spre muşchii scheletici creşte. Când terminăm un exerciţiu se autoactivează faza naturală a corpului de relaxare şi revenire: inima îşi încetineşte bătăile, muşchii se relaxează şi secreţia de adrenalină scade. Această stare de inhibiţie ajută la eliminarea stresului acumulat de practicant.
În China, Qigong-ul şi Tai Chi-ul sunt mijloacele cele mai răspândite, prescrise special pentru eliminarea stresului. Respiraţia abdominală profundă combinată cu mişcarea înceată, graţioasă a corpului, ajută la oxigenarea organismului, îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, mişcarea lichidelor limfatice şi relaxarea tensiunii musculare.
Adaptare de Emil Vinţeler